Schimbări în acționariatul Blue Air: Teodor Cristian Rada deține acum 99.9% din companie

Foto: Richard Mircea George

În luna august a anului 2018 Blue Air a trecut printr-o reorganizare iar în urma acesteia compania și-a schimbat forma juridică din SRL în SA. Acționariatul companiei Blue Air Aviation SA era împărțit până de curând între Marius Puiu, Teodor Cristian Rada, Tudor Constantinescu și Luciana Păunescu.

Potrivit datelor de la acea vreme, actualul director general Marius Puiu deținea 33% din companie, același procent îl avea și Rada, iar Tudor Constantinescu și Luciana Păunescu dețineau fiecare câte 17% din companie.

Anul 2019 se pare că aduce modificări în acționariatul celei mai mari companii aeriene din România. Conform unui document publicat pe forumul fly-ra, Rada Teodor Cristian este acum acționar majoritar al companiei. Acesta deține 99.9% din acțiuni (899 la număr) iar actualul director general, Marius Puiu, deține restul de 0.1%. Aportul său la capitalul social al companiei este de 89900RON.

În urmă cu mai mulți ani Rada a achiziționat pachetul de 33% din actiunile Blue Air cu 9.9 milioane de euro. Acesta, la fel ca și actualul director general al companiei, a fost pilot în cadrul companiei în perioada în care Blue Air era deţinută de Nelu Iordache.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
un comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Aeroport Timișoara: peste 1.5 milioane de pasageri în 2018 din care 430 de mii pe rute interne

Articolul următor

Membrii unui echipaj Turkish Airlines au fost jefuiți în Africa de Sud

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share